miercuri, 4 aprilie 2018

Jocul copilăriei revine! Prepelix Pano e din nou aici!


Mă uit la ceasul de mână și, din acest moment, acesta este cel mai mare dușman declarat al meu! De ce? Pentru că indică ora greșită, normal! În loc să arate ora 7:00 îmi arată 22:00! Cum poate să facă așa ceva? Să mă trădeze în asemenea hal! În loc să mă mintă el ce face?

Dar mai am timp de un joc! Chiar de două ce naiba! Vreți să știți ce mă joc? Nu vă spun haha! Bine, bine hai că vă spun! În acest moment JOC PREPELIX PANO! Cel mai tare joc din câte există! Acum făceți-vă comozi ca să vă explic despre ce este vorba! Este vorba despre prepelițe! Bun gata acum lăsați-mă să mă joc! 


**


Ați revenit? Bine hai că vă povestesc câte ceva despre joc și apoi mă duc la culcare că nu de alta, dar se va trezi consortul meu și mă bate cu prepelițele mele peste cap. 

Deci, cine nu știe ce este Prepelix nu a avut o copilărie genială! Este jocul lansat de către cei de la PHENOMEDIA IRIS 4D SRL joc ce, mie personal, mi-a marcat copilăria! După 18 ani de la lansarea lui prima dată JOC  PREPELIX PANO revine cu o versiune updatată și adaptată tehnologiei actuale! Un fleac astea...tot a trezit copilul din mine și am inceput să mă joc ca nebuna vânând prepelițele. Chiar și acum, după mulți ani de când nu l-am mai jucat încă mi se pare că aceste prepelițe râd când nu le țintești! Dar trebuie să le țintești! Nu știu cum am putut trăi în toți acești ani fără el! Imediat cum am aflat că o nouă versiune a ieșit pe piață am și descărcat-o...iar rezultatul a dus unde mă vedeți acum! Vă scriu și vouă despre el și încerc pe toate căile de care dispun să va determin sa îl jucați! Pentru că este prea genial!O rundă de joc ține 90 de secunde. Prea puțin știu, norocul nostru e că îl putem juca la infinit. 

Am zis că noua versiune este adaptată tehnologiei actuale nu? Ei bine puteți juca jocul copilăriei voastre apăsând pe JOC MOBIL sau puteți încerca versiunea demo pe PC apăsând aici JOC COPII!


Nu vă lăsați păcăliți de cele două cuvinte de mai sus! Nu este un joc doar pentru copii! Și adulții îl pot juca la fel de bine...dar cum îmi place mie să zic și cum zicea și mama mereu: și adulții au un copil în sufletul lor. Iar Prepelix Pano clar scoate copilul din tine!


Concentrată să vă tot scriu despre cât de genial este acest joc, în momentul în care am auzit o voce de prepeliță am înlemnit brusc! Fără mișcări bruște, respirație cât mai silențioasă! S-a auzit iar! Ce e cu mine? Încep să aud prepelițe? Asta e absurd! 


Mă întorc spre consortul meu. Speram să fi făcut el acele zgomote. Doarme dus. Dacă stau bine să îl analizez nici nu cred că s-a mișcat măcar un pic din poziția în care l-am văzut ultima dată. Dacă stau să îl analizez și mai bine cred că seamănă cu o prepeliță. Iar acum în capul meu a început să prindă forma un cioc, o creastă roșie, niște ochi bulbucați...ochi gata revenind că o iau razna. De unde au venit acele zgomote? În fine și cum ziceam...IAR S-AU AUZIT! Și se aud iar, și iar...parcă mă strigă! Am auzit și o "iubito"?..Stai ce? 


-PREPELIȚE!


-Ușureel cowboy! 


-Pfiu, a fost doar un vis! 


-Da...a fost...am și eu o întrebare: De ce injurai prepelițele în somn?


-Ce? Ce prepelițe? Cred că tu visai nu eu? Pff...


-Gabriela.....


-Bine bine! Fie...o să îți povestesc...dar după ce mai joc o tură..





*A doua jumătate a articolul este pentru destindere. Jocul este unul cu adevărat distractiv și original ce te scoate sigur din stări negative si redă culoare zilelor plictisitoare.

**Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu