vineri, 9 martie 2018

Să depănăm amitiri...





Spuneţi-mi trei cuvinte ce vă vin în minte atunci când auziţi cuvântul armată. Până vă gândiţi voi vi le voi spune pe ale mele: curaj, putere, patriotism. De când mă ştiu am fost pasionată de serviciul militar şi tot ce ţine de el. De la costumaţie până la tehnici de luptă pe front. 
Aţi ghicit. Cea mai frumoasă amintire a mea ţine de armată. Dar până să ajung să vă povestesc legatura armatei cu amintirea mea îţi voi spune cum a început totul.

Era o zi frumoasă de vară......pe cine încerc să păcălesc? Era aproape iarnă (o zi până să intrăm în pâinea iernii) și un ger de crăpau pietrele. Dar credeti că îi păsa cuiva? Nici pe departe. Eram în cea mai tare excursie pe care am avut-o vreodată. Ne-am îmbarcat cu toții în autobuzul trezit la 6 dimineața și aceasta ne-a fost pornirea către Sibiu. De fapt, a fost mai mult un traseu Alba Iulia-Sibiu-Brașov. Cum drumul a fost lung o zi ne-am petrecut-o până să ajungem acolo. Următoarea zi a fost cea mai frumoasă din câte am trăit.

Era 1 Decembire. Zi mare și de sărbătoare. Planul pe care îl stiam eu era ca în prima zi să mergem în Sibiu. Între timp acesta s-a schimbat și am ajuns în Alba Iulia. Mereu am visat să merg de 1 Decembrie în Alba Iulia. Totul era atât de frumos. Oamenii purtau drapele pe unde puteau. Ne-am plimbat pe străzile din Alba Iulia și eram atât de fascinată. După ce am cutreierat străzile împânzite de steaguri tricolore ne-am îndreptat către Bulevardul "1 Decembrie 1918". Nu a trecut mult timp și parada începuse, la fel și îndeplinirea unuia dintre cele mai mari vise ale mele. În fiecare an o urmăream la televizor, dar să o văd trecând prin fața ochilor mei era ceva mirific.
După terminarea paradei am mai stat puțin primprejur și am văzut un militar, îmbărcat cu costumul de camuflaj stând de vorbă cu câțiva tineri. Eu și cu o prietenă ne-am dus într-acolo și bineînțeles că l-am întrebat ce grad este. Mi-a răspuns că este sergent-major. I-am zis că mereu mi-am dorit să întâlnesc un sergent-major. Ce-i drept mereu mi-am dorit să întâlnesc un militar, nu conta ce grad. A fost atat de binevoitor încât mi-a arătat mai îndeaproape însemnele gradului și mi-a spus cum se numeau fiecare. Eram atât de încântată că vorbesc cu un militar încât un șuvoi de întrebări despre serviciul militar mi-a invadat mintea. Iar el mi-a răspuns la câteva dintre ele. Aflam date chiar de la sursă. Ce putea fi mai minunat? Din păcate pentru mine nu am stat prea mult la vorbă, pentru că era grăbit. În schimb eu mi-am creat cea mai frumoasă amintire.
A, și am uitat să vă mai zic ceva. Înainte de paradă, am mers la Catedrala Alba Iulia unde am întâlnit două persoane mongole. Eram cu o amică și acestea ne-au rugat să le facem o poză. Le-am făcut și apoi ne-au pus întrebări despre acel loc și istoria acelei zile. Am fost atât de bucuroase că erau interesate de trecutul țării noastre încât le-am zis tot ce a fost mai frumos. Si ele erau atat de fascinate. Nu vă imaginați de bucurie mi-au adus pe chip.

Când să ne întoarcem la autobuz, era aproape ora de plecare, eu și amica mea ne-am cam rătăcit. Și am ajuns într-un loc plin cu tarabe, unde ne-am rătăcit i șmai tare. Sinceră să fiu nu mă grăbeam să plec de acolo, dar tot plimbându-ne am dat nas în nas cu restul colegilor și am fost nevoite să plecăm. Altfel am fi dormit pe zăpadă în acea noapte.

A fost ziua în care am colectat cele mai multe amintiri. Un vis de al meu a devenit realitate. Nu voi putea uita defilarea prin fața ochilor mei, insignele sergentului și acele două fete mongole. Nici rătăcirea printre tarabele pline cu lucruri tradiționale nu o voi uita. A fost și este cea mai frumoasa amintire a mea, cea mai memorabilă excursie.


Acum că eu mi-am depănat cea mai frumoasă amintire vă provoc și pe voi să o faceți. Spuneți-mi în comentarii care este cea mai frumoasă amintire a voastră și momondo vă va premia și pe voi. Puteți câștiga premiul cel mare: un city-break de 500 de euro sau unul din cele 5 vouchere în valoare de 50 de euro. Să vedem cu ce amintiri vă lăudaţi!




*Sursă poze: arhiva personală
*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

3 comentarii:

  1. Cea mai frumoasa amintire a mea... hmm... sunt multe amintiri cu care am o conexiune destul de speciala as zice, dar daca ar fi sa aleg una cred ca ar fi ziua de 6.09.2010. Ora 11:47 chiar, stiu foarte precis :). De ce? Pentru ca atunci am aflat ca a venit pe lume cel care 7 ani mai tarziu avea sa-mi faca viata atat de... ineresanta: fratele meu Andrei. Eram undeva pe canapea si deodata a sunat telefonul. Era tata dorind sa imi comunice vestea cea mare. Eu stiam ca ai mei sunt la un simplu control de rutina, dar se pare ca bebelul era destul de nerabdator sa ne cunoasca si ne-a suprins putin, as zice. :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că cea mai dragă amintirea a mea într-o excursie este cea în care am fost în primul meu stagiu la karate. A fost programat în perioada 4-8 ianuarie, eu pregatindu-mă din timp, deoarece eram foarte entuziasmată de acesta. Trebuia să fim în stație la ora 6:30 a.m, căci era un drum lung, de 8 ore( fără să luăm în calcul străzile înzăpezite). Ajunși acolo cu 20 de minute mai devreme, mi-am luat gașca și am plecat la magazin să ne cumpărăm ceai (era foarte frig) și apă. Autocarul a venit odată cu noi și am pornit la drum. Primele ore au fost plictisitoare, unii dormeau, alții citeau sau ascultau muzică până când, cei mai mari dintre noi am început să ne jucăm jocuri precum "adevăr sau provocare", am făcut karaoke, astfel timpul a trecut mult mai repede și noi eram nerăbdători pentru că mai aveam de mers doar jumătate de oră până la destinație. Până când, autocarul nostru a greșit direcția ( da, am luat-o spre dreapta în loc de stânga). Înăuntru era o tensiune mare având și copii de 5-6 ani, dar am început să-i distrăm și nu am observat că autocarul era din nou în mișcare. Am ajuns la stațiune în aproximativ 10 ore, și eram frânți de oboseală.
    A fost o experiență minunată (chiar dacă am petrecut 10 ore în autocar), dar ne-am avut unii pe alții și asta contează. A fost o călătorie de neuitat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot spune ca am doar o amintire frumoasa, fiindca as minti. Chiar daca nu traiesc cea mai minunata viata, am avut multe momente ce mi s-au intiparit in minte, dar daca ar fi sa spun doar una, cred ca ar fi cea in care m-am vazut prima oara cu cea care acum imi este cea mai buna prietena si pe care o iubesc ca pe sora mea.

    Eu si ea am inceput sa vorbim pe data de 28 mai 2016–aceasta data fiind una dintre cele mai importante dati din viata mea–prin intrmediul unei fete pe care am cunoscut cu ajutorul unui coleg de la cursurile extrascolare de IT, pe un grup.

    Avand aceleasi gusturi, am inceput sa vorbim si pe privat, simtindu-ma cam prost ca vorbeam mai mult cu ea decat cu fata precedenta–care s-a dovedit a fi o falsa–dar daca vorbeam cu ea, nu ma mai simteam asa.

    Prima data, fiindca am deviat cam mult de la subiect, ne-am vazut pe data de 28 iunie 2017, prietenia noastra sarbatorind 2 luni. Imi amintesc cu zambetul pe buze cum tata ma dusese la mall, fiindca imi luasem buletinul mai inainte, si m-a dus pana in mall, unde prima data i-am sarit in brate celelailtei fete si dupa ei. Dar stiu ca am tinut strans si am stat asa mult timp, sperand ca imbratisarea nu se va rupe niciodata. Iar dupa ce am rupt imbratisarea, ne uitam una la alta zambind ca proastele.

    Daca cineva ne-ar fi vazut, ar fi zis ca suntem doua lesbiene care sunt impreuna si se vad rar din cauza ca relatia este una la distanta, dar nu era asa. Noi eram doua viitoare prietene de suflet.

    Poate pare ca nu este o amintire in adevaratul sens al cuvantului, dar pentru mine este, aproape fiecare amintire despre ea fiind una frumoasa.

    RăspundețiȘtergere