"The only thing you absolutely have to know is the location of the library" - Albert Einstein

vineri, 18 august 2017

Recenzie "Urgia şi zorile" de Renée Ahdieh

Titlu original: "The wrath and the dawn"

Serie: Saga Seherezadei şi a califului Khalid

Autor: Renée Ahdieh


Gen: romance, fantasy

Anul publicării: 2016

Număr pagini: 416

Editura: Epica



Descriere: ntr-un ţinut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâşie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineaţă, să curme viaţa noii lui mirese cu o franghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Şeherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune şi, în ciuda vârstei ei fragede, de doar saisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Şeherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viaţă, ci şi să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid.
Seară de seară, Şeherezada îl atrage în mrejele sale, ţesând poveşti încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deşi ştie prea bine că următorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o întorsătură cu totul neasteptată: Khalid nu este nicidecum aşa cum şi l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul sfâşiat de o suferinţă covârşitoare şi îndelungată. Iar Şeherezada descoperă, pe zi ce trece, că se îndrăgosteşte de el. Cum este posibil aşa ceva? Inima ei se dovedeşte, astfel, o trădătoare. Dar Şeherezada înţelege, încetul cu încetul, că nimic nu este aşa cum pare în palatul de marmură şi piatră al califului. Este hotărâtă să descopere tainele ce bântuie locul şi, în ciuda iubirii ei, este pregătită să-i ia viaţa lui Khalid în schimbul celor curmate de el.
Oare dragostea lor va supravieţui?"



Pentru început vreau să vă zic că nu sunt fană a genului romance. Citesc extrem de rar sau deloc şi singurele cărţi ce aparţin acestui gen şi care chiar le citesc cu drag sunt cele clasice. Mi se pare că toate cărţile romantice contemporane au un cliseu ele pe acolo pe undeva, oricât de tare ar încerca autorii să îl evite. Ori se întâmplă un dezastru, ori trăiesc fericiţi până la adânci  bătrâneţi. Ideea e că, mereu există o secvenţă clişeică, motiv pentru care aceste cărţi nu sunt tocmai pe gustul meu.


Şi totuşi o carte a reuşit să doboare această barieră a concepţiei mele despre cărţile romantice şi să îmi arate că există cărţi ce nu au acel cliseu notoriu, sau dacă îl au să te facă să nu îl sesizezi. Şi vă garantez că "Urgia şi zorile" este acel gen de carte.

Nu mă aşteptam să îmi placă aşa mult. Nu mă aşteptam să îmi placă deloc, de fapt. Am cumpărat cartea pe baza descrierii ce mi s-a părut interesantă şi văzând că are legatură şi cu magia am zis de ce să nu încerc? Plus că, pe coperta acesteia scria "O combinaţie între Urzeala Tronurilor şi O mie şi una de nopţii" şi cum ador Urzeala tronurilor am mai avut un motiv în plus să o cumpăr. Şi nu ştiu cum să vă spun, dar efectiv mă ador pentru decizia ce am luat-o atunci, căci mi-a intrat la suflet cartea.

După cum spune şi descrierea, îi avem în prim plan pe califul Khorasanului, Khalid Ibn al-Rashid şi pe viitoarea sa soţie Şeherezada (Shahrzad) al-Khayzuran. Khalid, în ochii tuturor este un mostru, imagine ce şi-a format-o cu propria mână, ce îşi ucide soţiile la fiecare răsărit. Şi totuşi, deşi Şeherezada este pornită să îl facă să plătească pentru toate vieţile curmate, află mai târziu că în spatele faptelor regelui este un motiv. În lupta sa de ai câştiga încrederea şi ai afla secretele, ajunge să se îndrăgostească de el, dar şi viceversa. Îi caută slăbiciunea, dar îi va fi şi mai greu să îl ucidă când îşi dă seama care e aceasta.


Şeherezada este genul de personaj inteligent şi cu o gură mare (badass girl :)), dar loial promisiunilor spuse. Ce mi-a plăcut mult la ea a fost că şi-a purtat singură de grijă, că nu s-a comportat ca o fetiţă neajutorată ci ca o adevărată femeie. 
Khalid este genul personajului tăcut, tacit, înţelept şi un luptător desăvârşit. Dar ce mi-a plăcut la el a fost că ştie să îşi recunoască greşelile şi nu îi este ruşine să o facă, dar şi că are o imensă tărie de caracter.Şi deşi pare clişeic când dezvolt puţin descrierea credeţi-mă că nu este. Are întorsături de situaţie ce te vor ţine pe jar pe tot parcursul poveştii şi care scot cartea din clişeu.

Un alt aspect ce vreau să îl punctez şi subliniez este stilul de a nara al autoarei. Cartea este scrisă la persoana a 3a...nici genul acesta de cărţi nu citesc şi nici nu ştiam la ce persoană este scrisă cartea până nu am început-o, dar vă jur că felul în care autoarea descrie şi povesteşte vă va face să simţiţi că plutiţi pe un norişor de vată de zahăr. Are un stil lejer de a descrie, dar totodată punctează toate aspectele importante. Şi asta te va face să citeşti totul cu o plăcere deosebită.


Şi dacă tot am adus vorba despre vată de zahăr mai sus, trebuie să vă spun un secret: mâncarea este o parte extrem de importantă în toată povestea. Atâtea delicatese câte am citit în această carte m-au făcut să vreau să vizitez Iranul doar pentru mâncare :)) 
Ca un alt plus cartea are la început o hartă, (cu toţii iubţii hărţile din cărţi, ştiu ştiu) harta Khorasanului, care este una dintre acele hărţi superbe ce îţi rămân întipărite în minte.

A fost o lectură răvăşitoare, ce m-a scos din ambianţă şi pe care sigur nu o voi uita mult timp de acum încolo. Cartea aceasta a fost pur şi simplu ungere pe suflet. Aveam nevoie de o astfel de carte, care să mă scoată puţin din zona de confort şi da, nu regret nici că am citit-o şi nici că în momentul de faţă sunt distrusă că nu am volumul doi. Renée mi-a arătat că există şi cărţi romantice deosebite, aşa că de acum le voi acorda mai multe şanse şi mi-a arătat că nu trebuie să mă feresc nici de naraţiunea la persoana a treia, căci, în unele cărţi, este mai mult decât esenţială şi e posibil să ratez adevărate opere de artă dacă le evit.

A, da, uitasem să vă zic: sfârşitul, deşi v-aţi fi asteptat la unul ca el, credeţi-mă că nu o să fie deloc aşa cum v-aţi imaginat. Pe lângă minunatul şi extraordinarul talent pe care Renée îl are în arta scrisului, mai are şi o adevărată înclinaţie spre a te ridica în al nouălea cer apoi să îţi dea drumul cu capul în pământ. DAR, pentru că există şi un mare DAR, şi-a dat seama de finalul volumului şi ca răsplată avem la final prologul volumului doi. Asta aşa...ca să nu murim până apare volumul doi. :))

Mai are rost să zic că o super recomand? O să zic totuşi, deşi cred că toată lumea şi-a dat seama că o recomand din tot adâncul sufletului :)) Rating-ul şi pe el cred că l-aţi ghicit deja...am fost destul de previzibilă la acest capitol.

Cartea aceasta am citit-o pe o melodie ce pur şi simplu m-a introdus în atmosferă. Are un fel de ritmuri orientale, nu ştiu mi se pare că se potriveşte perfect şi vă las şi vouă link-ul ei: https://www.youtube.com/watch?v=C14oQ3zSTnA


                                                                                    Rating:5/5









"— Aşadar, întrebarea pe care voia să i-o pună unui duh atotcunoscător se referea la o simplă dovadă de dragoste? interveni califul.
— O simplă dovadă de dragoste? Dar iubirea reprezintă o fortţă prin esenţa ei, sayyidi. În numele dragostei, oamenii şi-au închipuit lucruri inimaginabile... şi au atins adesea imposibilul. Nu i-aş lua puterea în deraâdere."

"Speranţa ta va fi amnarul nostru, iar crezul dreptăţii mele va deveni focul nostru călăuzitor."


" Nu ne-am născut ca să trăim singuri, Şeherezada. Cu cât o persoană îşi alungă mai mult semenii din preajmă, cu atât este mai evident că tânjeste după iubirea lor."


"
— Cât trebuie să plătească un om pentru greşelile înfăptuite, sayyidi?

— Până la ultimul păcat iertat, îi răspunse Khalid, fără urmă de ezitare."

"-Anumite lucuri ne luminează viaţa doar pentru câteva clipe efemere. Apoi, trebuie să le lăsăm să plece ca să lumineze şi alte ceruri."


"
— Şi cum îţi vei da seama că ai găsit acest <<suflet pereche>>? O noţiune atât de evazivă...

— Va fi ca aerul. Îmi voi da seama la fel de uşor cum pot să şi respir."

Aceasta a fost recenzia dragii mei! Cartea o puteţi cumpăra de aici. Dacă v-aţi hotărât să o citiţi şi voi sau aţi citit-o deja, aştept să îmi spuneţi ce părere aveţi voi despre această carte! Bye.❤

0 Lasa un comentariu::

Trimiteți un comentariu

Text Widget

Copyright © We Fall In Love With Books | Powered by Blogger

Design by Anders Noren | Blogger Theme by NewBloggerThemes.com